CUM ÎŢI VEI FOLOSI DARUL DE LA DUMNEZEU

Aşa cum se spunea în capitolul 5, oamenii au fost cre-

aţi cu liber arbitru. înţelegi cât de preţios e acest dar? Dum-

nezeu a făcut o mulţime de animale, însă ele

se conduc după instinct. Oamenii construiesc

roboţi care pot fi programaţi să execute ori-

ce comandă. Ne-ar fi plăcut ca Dumnezeu

să ne fi creat şi pe noi aşa? Bineînţeles că nu.

Suntem fericiţi că avem libertatea de a ale-

ge singuri ce fel de persoane vrem să fim, ce

să facem cu viaţa noastră,ce prieteni să avem şi aşa mai departe. Ne place să avem o oarecare libertate, iar Dumnezeu vrea să ne bucurăm de ea.

lehova nu vrea să-i slujim din constrângere (2 Corin-

teni 9:7). Gândeşte-te, când s-ar bucura mai mult un pă-

rinte? Când copilul lui i-ar spune „Te iubesc" îndemnat de

alţii sau când ar face-o din toată inima şi din proprie ini-

ţiativă? Aşadar: Cum îţi vei folosi tu liberul arbitru pe care

l-ai primit de la lehova? Satan, Adam şi Eva şi l-au folo-sit într-un mod jalnic, respingându-1 pe lehova Dumnezeu.

Tu ce vei face?

Ai ocazia să-ţi foloseşti acest dar minunat al liberului

arbitru în cel mai bun mod posibil. Te poţi alătura milioa-

nelor de persoane care au luat poziţie în favoarea lui leho-

va. Ele înveselesc inima lui Dumnezeu dovedind că Satan

este un mincinos, iar conducerea lui, un eşec total (Pro-

verbele 27:11). Şi tu poţi înveseli inima lui lehova alegând

un mod de viaţă corect. Dar despre acest subiect vom vorbi

în capitolul următor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: