EVENIMENTE MARCANTE ALE ULTIMELOR ZILE

„Se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat" (Matei 24:7). în războaiele purtate în secolul trecut au murit milioane de oameni. Un istoric englez a scris: „Secolul al XX-lea a fost cel mai sângeros din istorie. … Cu excepţia câtorva perioade scurte în care n-au existat conflicte armate, a fost un secol de războaie neîntrerupte", într-un raport se spune: „Războaiele din secolul [al XX-lea] au făcut de trei ori mai multe victime de-cât toate războaiele purtate din secolul I A.D. până în 1899" (Worldwatch Institute). Din 1914 încoace, războaiele au ucis peste 100 de milioane de oameni. Poate că şi tu te numeri printre milioanele de persoane care au pierdut pe cineva drag într-un război şi ştii câtă durere şi suferinţă provoacă o astfel de pierdere.

„Vor fi lipsuri de alimente" (Matei 24:7). Cercetătorii spun că în ultimii 30 de ani s-a produs mult mai multă hrană decât înainte. Cu toate acestea, există încă lipsuri de alimente deoarece mulţi oameni nu au bani pentru mâncare sau nu au o bucată de pământ pe care s-o cultive. Peste un miliard de oameni din ţările în curs de dezvoltare trăiesc cu un euro pe zi sau chiar mai puţin. Majoritatea acestora suferă în permanenţă de foame. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste cinci milioane de copii mor anual din cauza malnutriţiei.

„Vor fi mari cutremure de pământ" (Luca 21:11). Potrivit unor cercetători, numai din 1990 încoace, anual s-au produs în medie 17 cutremure suficient de puternice ca să avarieze clădirile şi să crape pământul (U.S.)Geological Survey). Altele ar fi putut distruge complet clădirile. O altă sursă ne informează: „Cutremurele din ultimii 100 de ani au secerat sute de mii de vieţi omeneşti, iar progresele tehnologice înregistrate n-au redus decât în mică măsură numărul victimelor".

„Vor fi … ciume" (Luca 21:11). în pofida realizărilor medicinei, boli vechi şi noi devastează omenirea. Un raport arată că 20 de boli foarte cunoscute, între care tuberculoza, malaria şi holera, au luat amploare în ultimele decenii, în timp ce unele maladii au devenit tot mai greu de vindecat cu ajutorul medicamentelor. în plus, au apărut 30 de boli noi, dintre care unele sunt incurabile şi duc la moarte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: