Pastele sărbătorit în creştinătate. „în Noul Testament nu se face nici o menţiune la sărbătorirea Paştelui", se spune în The Encyclopoedia Britannica. Atunci cum a început să fie ţinută această sărbătoare? Ea îşi are originea în închinarea păgână. Deşi se spune că Pastele se celebrează în amintirea învierii lui Isus, obiceiurile legate de această sărbătoare nu sunt creştine. Iată ce scrie The Catholic Encyclopedia despre îndrăgitul „iepure de Paşte": „Iepurele este un simbol păgân şi a fost întotdeauna un semn al fertilităţii".

Anul Nou. Data când se celebrează Anul Nou şi obiceiurile legate de această sărbătoare diferă de la o ţară la alta. Iată ce se spune în The World Book Encyclopedia despre originea Anului Nou: „împăratul roman Iulius Cezar a decis în anul 46 î.e.n. ca ziua de 1 ianuarie să devină cea dintâi zi a anului. Romanii i-au dedicat această zi lui lanus, zeul porţilor, al intrărilor şi al începuturilor. Ianuarie provine de la lanus, care avea două feţe, una îndreptată înainte, iar alta înapoi". Aşadar, obiceiurile de Anul Nou au la bază tradiţii păgâne.

Halloween-ul. The Encyclopedia Americana afirmă: „Elemente ale obiceiurilor legate de Halloween se regăsesc şi în ceremoniile druidice [ale preoţiei celtice antice] din timpurile precreştine. Celţii aveau două divinităţi importante: un dumnezeu-soare şi un dumnezeu al morţilor…, care erau sărbătoriţi la 1 noiembrie, începutul Anului Nou celtic. Sărbătoarea morţilor a fost inclusă treptat în ritualurile creştine".

Alte sărbători. Ne-ar fi imposibil să analizăm toate sărbătorile care se ţin în lume. Totuşi, sărbătorile care glorifică °ameni sau organizaţii omeneşti nu sunt acceptate de lehova (Ieremia 17:5-7; Faptele 10:25, 26). Nu uita, de asemenea, că pentru a stabili dacă o sărbătoare religioasă este sau nu aprobată de Dumnezeu trebuie să analizăm originea ei dsaia 52:11; Revelaţia 18:4). Principiile biblice amintite în Capitolul 16 te vor ajuta să înţelegi cum priveşte Dumnezeu Participarea la sărbătorile cu caracter laic.

Să ne gândim cum era vremea în această perioadă a anului în Betleem, unde s-a născut Isus. Luna evreiască chislev (noiembrie/decembrie) era rece şi ploioasă. în luna următoare, tebet (decembrie/ianuarie), se înregistrau cele mai scăzute temperaturi din an, iar în regiunile înalte chiar ningea uneori. Să vedem ce spune Biblia despre clima din zona Betleemului.

Scriitorul biblic Ezra arată şi el că luna chislev era cunoscută drept o lună rece şi ploioasă. După ce menţionează că poporul s-a adunat la Ierusalim în „a douâzecea zi a lunii a noua [chislev]", Ezra spune că oamenii adunaţi acolo ‘tremurau din cauza unei ploi torenţiale’. Iată ce au declarat aceştia despre vremea din acea perioadă a anului: „Acum este timp ploios şi nu se poate să se stea afară" (Ezra 10:9,13; Ieremia 36:22). Nu e de mirare că păstorii din această parte a globului nu stăteau cu turmele sub cerul liber în Iun decembrie!

Potrivit Bibliei, în noaptea în care s-a născut Isus, păst rii erau cu turmele pe câmp. De fapt, scriitorul biblic Luc arată că atunci în ţinutul Betleemului păstorii „trăiau sub cerul liber şi … făceau străjile noaptea pe lângă turmele lor" (Luca 2:8-12). De aici reiese că păstorii chiar trăiau sub cerul liber, nu doar se plimbau pe afară în timpul zilei. Ej stăteau cu turmele lor pe câmp şi noaptea. Ar fi putut ei tră în Betleem sub cerul liber pe o vreme rece şi ploioasă de decembrie? Bineînţeles că nu. în concluzie, dovezile arată! că Isus nu s-a născut în decembrie.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cu exactitate când a murit Isus, însă ne dă doar câteva indicii despre naşterea sa. Acest lucru ne aminteşte de următoarele cuvinte ale regelui Solomon: „Mai mult face un nume bun decât untdelem nul parfumat şi ziua morţii decât ziua naşterii" (Eclesiastv 7:1). Nu trebuie să ne surprindă, aşadar, că Scripturile n oferă numeroase informaţii despre ministerul şi moartea lui Isus, dar numai câteva detalii referitoare la data naşterii lui.

în versetul din Revelaţia 17:18 se spune că această femeie simbolică este „cetatea cea mare care are un regat peste regii pământului". Termenul „cetate" indică un grup organizat, întrucât „cetatea cea mare" are autoritate peste „regii pământului", femeia numită Babilonul cel Mare trebuie s’ fie o organizaţie internaţională influentă, un imperiu mon dial. Ce fel de imperiu? Unul religios. Să observăm, în continuare, cum ne ajută alte pasaje din Revelaţia să ajunge la această concluzie.

Imperiile pot avea caracter politic, comercial sau religios. Femeia numită Babilonul cel Mare nu este un imperiu po: litic, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu arată că „regii pă’ mântului", sau elementele politice ale acestei lumi, „al comis fornicaţie" cu ea. Aceste relaţii imorale reprezintă aii? antele încheiate de ea cu conducătorii pământului şi explica motivul pentru care este numită ‘marea prostituată’. — Revelaţia 17:1, 2; Iacov 4:4.

Babilonul cel Mare nu poate fi un imperiu comercial deoarece, când va fi distrus, „negustorii . .. pământului", adică elementele comerciale, îl vor jeli. De fapt, se spune că, regii şi negustorii vor privi Babilonul cel Mare de la „distanţă" (Revelaţia 18:3, 9, 10, 15-17). Este logic, aşadar, să concluzionăm că Babilonul cel Mare nu este un imperiu politic sau comercial, ci unul religios.

Caracterul religios al Babilonului cel Mare mai este confirmat de faptul că el induce în eroare toate naţiunile prin ‘practicile sale spiritiste’ (Revelaţia 18:23). întrucât toate formele de spiritism au caracter religios şi provin de la demoni, Biblia numeşte pe bună dreptate Babilonul cel Mare „o locuinţă de demoni" (Revelaţia 18:2; Deuteronomul 18:10-12). Despre acest imperiu se mai spune că se opune religiei adevărate, persecutându-i pe ‘profeţi’ şi pe ‘sfinţi’ (Revelaţia 18:24). De fapt, Babilonul cel Mare urăşte atât de mult religia adevărată, încât îi persecută cu cruzime şi chiar îi omoară pe ‘martorii lui Isus’ (Revelaţia 17:6). în concluzie, această femeie numită Babilonul cel Mare reprezintă imperiul mondial al religiei false, cuprinzând toate religiile care i se împotrivesc lui Iehova Dumnezeu.

Unele persoane sunt cunoscute sub mai multe nume. D exemplu, patriarhul Iacov mai era numit Israel, iar aposto lului Petru i se spunea şi Simon (Geneza 49:1, 2; Matei 10:2). în mod asemănător, Biblia arată că Mihail este un al nume al lui Isus Cristos, nume pe care acesta 1-a purtat îna inte de-a veni pe pământ şi după ce s-a înălţat la cer. Sa analizăm în continuare câteva dovezi biblice care sprijină această idee.

Arhanghel. Cuvântul lui Dumnezeu îl numeşte pe Mi hail „arhanghelul", care înseamnă „căpetenie a îngerilor" (Iuda 9). Observaţi că Mihail este numit arhanghelul, nu arhanghel, ceea ce arată că există un singur înger care ocupă această poziţie. De fapt, termenul arhanghel nu apare în Biblie decât la singular. în plus, în Scripturi poziţia de arhanghel este asociată cu Isus. în 1 Tesaloniceni 4:16 se

Apendice

spune referitor la înviatul domn Isus Cristos: „însuşi Domnul va coborî din cer cu un strigăt poruncitor, cu glas de arhanghel". Isus are, aşadar, „glas de arhanghel". Din acest verset reiese că Isus este arhanghelul Mihail.

Comandant al armatei. Potrivit Bibliei, „Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul … şi îngerii lui" (Revelaţia 12:7). Deci, Mihail este Comandantul unei armate de îngeri fideli. Din cartea Revelaţia aflăm că şi Isus are în subordine o armată de îngeri fideli (Revelaţia 19:14-16). Apostolul Pavel aminteşte şi el despre ‘Domnul Isus’ şi „îngerii săi plini de putere" (2 Tesaloniceni 1:7). Prin urmare, Biblia vorbeşte despre Mihail şi „îngerii lui", precum şi despre Isus şi „îngerii săi" (Matei 13:41; 16:27; 24:31; 1 Petru 3:22). în¬trucât nu există nici o dovadă în Cuvântul lui Dumnezeu că ar exista două armate de îngeri fideli în cer — una con¬dusă de Mihail şi alta, de Isus —, este logic să tragem concluzia că Mihail este, de fapt, Isus Cristos în poziţie cerească.

In Luca 21:24 Isus a spus: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni până când sunt împlinite timpurile fixate ale naţiunilor". Ierusalimul a fost capitala naţiunii Israel, locul unde domneau regii din dinastia lui David (Psal 48:1, 2). Aceşti regi se deosebeau de toţi ceilalţi conducăto deoarece stăteau pe „scaunul de domnie al DOMNULUI", reprezentanţi ai lui Dumnezeu (1 Cronici 29:23). Ierusalim era, aşadar, simbolul domniei lui lehova.

Când şi cum a început domnia lui Dumnezeu să fie ‘calc în picioare de naţiuni’? Aceasta s-a întâmplat în 607 î.e. când Ierusalimul a fost cucerit de babilonieni. „Scaunul domnie" al lui lehova a rămas gol, iar linia regală a lui D vid a fost întreruptă (2 împăraţi 25:1-26). Avea să dureze nesfârşit această situaţie? Nu. Profeţia lui Ezechiel a spus r feritor la Zedechia, ultimul rege care a domnit în Ierusalim! „Scoate turbanul şi dă jos coroana! … Ea nu va mai fi a ra mănui, până va veni cel care are dreptul legal, şi lui i-o voi da" (Ezechiel 21:26, 27, NW). Cel care are „dreptul legal" la coroana davidică este Cristos Isus (Luca 1:32, 33). Prin urmare perioada în care Ierusalimul avea să fie „călcat în picioare" trebuia să se încheie odată cu întronarea lui Isus.

Când urma să aibă loc acest eveniment remarcabil? Isus a arătat că ‘naţiunile’ aveau să domnească o perioadă stabilită. Relatarea din Daniel, capitolul 4, ne ajută să calculăm durata acestei perioade. Aici se vorbeşte despre visul profetic al lui Ne-bucadneţar, regele Babilonului. El a văzut un copac foarte înalt care a fost tăiat. Trunchiul lui nu putea să mai crească deoarece era legat cu lanţuri de fier şi de bronz. Un înger a declarat: „Şapte timpuri vor trece peste el". — Daniel 4:10-16.

în Biblie, copacii sunt folosiţi uneori ca simbol al domniei (Ezechiel 17:22-24; 31:2-5). Tăierea copacului reprezintă întreruperea domniei divine exercitate prin regii din Ierusalim, însă viziunea arăta şi că ‘Ierusalimul avea să fie călcat în picioare’ doar pentru o vreme — o perioadă de „şapte timpuri". Cât urma să dureze această perioadă?

Din Revelaţia 12:6,14 reiese că trei timpuri şi jumătate echivalează cu „o mie două sute şaizeci de zile". „Şapte timpuri" trebuie să fie de două ori mai mult, adică 2 520 de zile. însă naţiunile nu au încetat să ‘calce în picioare’ domnia lui Dumnezeu după numai 2 520 de zile de la căderea Ierusalimului. Este evident că profeţia se referea la o perioadă mult mai lungă, în armonie cu versetele din Numeri 14:34 şi Ezechiel 4:6, care vorbesc despre „un an de fiecare zi", putem spune că cele «Şapte timpuri" aveau să dureze 2 520 de ani.

Perioada de 2 520 de ani a început în octombrie 607 î.e.n. când Ierusalimul a fost cucerit de babilonieni, iar regele din linia davidică a fost îndepărtat — şi s-a încheiat în octombrie 1914. Atunci au luat sfârşit „timpurile fixate ale naţiunilor", iar Isus Cristos a fost întronat în cer de Dumnezeu. – Psalmul 2:1-6; Daniel 7:13, 14.*

Din octombrie 607 î.e.n. până în octombrie 1 î.e.n. sunt 606 ani. întrucât nu există anul 0, din octombrie 1 î.e.n. până în octombrie 1914 e.n. sunt 1914 ani. Adunând 606 cu 1 914 obţinem 2 520 de ani. In cărţile Perspicacitate pentru înţelegerea Scripturilor (engl.), la titlu’ „Cronologie", şi în „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă", pagina 285 — ambele publicate de Martorii lui Iehova —, poţi găsi infor¬maţii despre căderea Ierusalimului în 607 î.e.n.

Aşa cum a prezis Isus, ‘prezenţa’ sa ca Rege ceresc urma s fie marcată de evenimente mondiale dramatice, precum razboaie, foamete, cutremure şi epidemii (Matei 24:3-8; Lu 21:11). Acestea constituie dovezi convingătoare că Regatul resc al lui Dumnezeu a fost instaurat în 1914, an care a m cat şi începutul ‘ultimelor zile’ ale acestui sistem rău d lucruri. — 2 Timotei 3:1-5.

In Revelaţia 20:11,12, apostolul Ioan descrie Ziua Judecăţii astfel: „Am văzut un tron mare, alb şi pe cel aşezat pe el. Dinaintea lui au fugit pământul şi cerul, şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut morţii, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului, şi au fost deschise nişte suluri. Dar a fost deschis un alt sul; este sulul vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după lucrurile scrise în suluri, potrivit faptelor lor". Cine este Judecătorul prezentat aici?

Deşi lehova Dumnezeu este Judecătorul suprem al omenirii, el i-a delegat altcuiva sarcina de a judeca. în Faptele P;31, apostolul Pavel a spus că Dumnezeu „a stabilit o zi în

care şi-a propus să judece cu dreptate pământul lo printr-un om pe care l-a desemnat". Cel desemnat să jud este înviatul Isus Cristos (Ioan 5:22). Dar când începe Zi Judecăţii? Şi cât timp va dura?

Cartea Revelaţia arată că Ziua Judecăţii începe după maghedon, când sistemul lui Satan de pe pământ va fi trus (Revelaţia 16:14, 16; 19:19-20:3). După Armaghedo Satan şi demonii săi vor fi închişi în abis pentru o mie ani. în această perioadă, cei 144000 de comoştenitori cere vor judeca şi vor domni „ca regi cu Cristos o mie de (Revelaţia 14:1-3; 20:1-4; Romani 8:17). Ziua Judecăţii va dura 24 de ore, ci o mie de ani.

Pe parcursul acestor o mie de ani, Isus Cristos ‘va jud ca viii şi morţii’ (2 Timotei 4:1). „Viii" sunt ‘marea mulţi me’ care va supravieţui Armaghedonului (Revelaţia 7:9-17) Apostolul Ioan a văzut, de asemenea, „morţii .. . stând î picioare înaintea tronului" de judecată. Aşa cum a promi Isus, „cei din mormintele de amintire vor auzi vocea s [a lui Cristos] şi vor ieşi afară", adică vor fi înviaţi (Ioa 5:28, 29; Faptele 24:15). însă, după ce criterii se va face ju-’ decata?

în viziunea apostolului Ioan se arată că „au fost deschis nişte suluri", iar „morţii au fost judecaţi după lucrurile seri se în suluri, potrivit faptelor lor". Conţin aceste „suluri" fap tele lor din trecut? Nu, oamenii nu vor fi judecaţi dup faptele săvârşite înainte de moarte. De unde ştim acest lucru? Biblia spune: „Cel care a murit a fost absolvit de păcatul său" (Romani 6:7). Altfel spus, cei înviaţi vor începe o viaţă nouă, fără păcatele din trecut. Aşadar, sulurile trebuie să reprezinte noi cerinţe divine. Pentru a trăi veşnic, atât supravieţuitorii Armaghedonului, cât şi cei înviaţi vor trebui să respecte poruncile lui Dumnezeu, inclusiv noile cerinţe dezvăluite, probabil, de lehova pe parcursul celor o mie de ani. Prin urmare, fiecare va fi judecat pe baza faptelor din timpul Zilei Judecăţii.

Pe parcursul Zilei Judecăţii, miliarde de oameni vor avea pentru prima dată ocazia să înveţe despre voinţa lui Dumnezeu şi să o înfăptuiască. Aceasta va presupune o vastă lucrare de instruire. Da, ‘locuitorii lumii vor învăţa dreptatea’ (Isaia 26:9). însă nu toţi vor fi dispuşi să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. Iată ce se spune în Isaia 26:10: „Dacă ierţi pe cel rău, el nu învaţă dreptatea, se dedă la rău în ţara dreptăţii şi nu caută măreţia DOMNULUI". Aceşti oameni răi vor fi distruşi pentru totdeauna pe parcursul Zilei Judecăţii. – Isaia 65:20.

La sfârşitul Zilei Judecăţii, supravieţuitorii vor fi ‘venit la viaţă’ în sensul deplin al cuvântului prin faptul că vor fi devenit perfecţi (Revelaţia 20:5). Astfel, pe parcursul acestei perioade de judecată, omenirea va fi readusă la starea iniţială de perfecţiune (1 Corinteni 15:24-28). Apoi va avea loc un test final. Satan va fi eliberat şi i se va permite pentru ultima oară să încerce să inducă în eroare omenirea (Revelaţia 20:3, 7-10). Cei care i se vor împotrivi vor trăi împlinirea deplină a promisiunii biblice: „Cei drepţi vor stăpâni pământul Şl îl vor locui pe vecie" (Psalmul 37:29). într-adevăr, Ziua Judecăţii va fi o binecuvântare pentru toţi oamenii fideli!

în Eclesiastul 9:10 se spune: „în Locuinţa Morţilor [Şe-! ol, NW], în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici’ cunoştinţă, nici înţelepciune". Să înţelegem din acest verset că Şeolul se referă la un mormânt anume în care avem îngropată, probabil, o persoană dragă? Nu. Când face referire la un loc specific de înmormântare, sau mormânt, Biblia nu folo¬seşte termenii she’dhl şi haides, ci alte cuvinte ebraice şi greceşti (Geneza 23:7-9; Matei 28:1). Biblia nu întrebuinţează cuvântul „Şeol" nici pentru a desemna un mormânt în care au fost îngropate mai multe persoane, cum ar fi un mormânt de familie sau o groapă comună. — Geneza 49:30, 31.

Atunci la ce se referă termenul „Şeol"? Cuvântul lui Dum- ] nezeu arată că atât „Şeolul", cât şi „Hadesul" fac referire la un loc mult mai cuprinzător decât o groapă comună încăpătoare. De exemplu, în Isaia 5:14 se spune că Şeolul „îşi… deschide gura şi îşi lărgeşte peste măsură gâtul". Deşi a „înghiţit" deja nenumăraţi oameni, Şeolul pare că nu se „satură" niciodată (Proverbele 30:15, 16). Spre deosebire de un mormânt literal, în care încape un număr limitat de persoa¬ne decedate, ‘Locuinţa Morţilor [Şeolul, NW] nu se poate sătura’ (Proverbele 27:20). Şeolul nu se umple niciodată. Nu are limite. Aşadar, Şeolul, sau Hadesul, nu este un loc fizic, situat într-o anumită zonă. El reprezintă mormântul comun al omenirii, un loc simbolic unde se odihnesc în moarte majoritatea oamenilor.

Apendice

învăţătura biblică despre înviere ne ajută să înţelegem mai bine sensul termenilor „Şeol" şi „Hades". Cuvântul lui Dumnezeu asociază aceste cuvinte cu moartea din care există posibilitatea învierii (Iov 14:13; Faptele 2:31; Revelaţia 20:13) Scripturile mai arată că între cei aflaţi în Şeol, sau Hades, se numără nu numai slujitorii lui lehova, ci şi mulţi oameni care nu i-au slujit lui Dumnezeu (Geneza 37:35; Psalmul 55:15). Astfel, Biblia ne învaţă că va fi „o înviere atât a celor drepţi, cât şi a celor nedrepţi". — Faptele 24:15.

Scriitorii Bibliei au folosit cu referire la „spirit" termenul ebraic riiach şi cel grecesc pneuma. Chiar Scripturile ne arată care este sensul acestor cuvinte. Iată ce scrie în Psalmul 104:29: „Le iei Tu [lehova] suflarea [sau „spiritul", în ebraică ruach], ele mor şi se întorc în ţărâna lor". în plus, în Iacov 2:26 se spune: „Corpul fără spirit [în greacă pneuma] este mort". Din aceste versete reiese că „spiritul" dă viaţă corpului. Fără spirit, corpul este mort. Prin urmare, în Biblie cuvântul ruach este tradus nu numai prin „spirit", ci şi prin „forţă", forţă de viaţă. Dumnezeu a spus referitor la Potopul din zilele lui Noe: „Eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să distrugă orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă [sau „forţă de viaţă", în ebraică ruach]" (Geneza 6:17; 7:15, 22). „Spiritul" se referă, aşadar, la acea forţă invizibilă (scânteia vieţii) care însufleţeşte toate creaturile vii.

Sufletul şi spiritul nu sunt unul şi acelaşi lucru. Corpul are nevoie de spirit aşa cum un aparat de radio are nevoie de curent electric pentru a funcţiona. Gândeşte-te la un radio portabil. Dacă îi pui baterii şi îl porneşti, curentul electric din baterii „dă viaţă" aparatului. Fără baterii, radioul este „mort". Acelaşi lucru se poate spune şi despre un apa¬rat de radio scos din priză. în mod asemănător, spiritul este forţa care dă viaţă corpului nostru. Dar ca şi curentul electric, spiritul nu are gânduri sau sentimente. Este o forţă impersonală, însă fără acest spirit, fără forţa de viaţă, corpul nostru ‘moare şi se întoarce în ţărâna lui’, aşa cum a spus psalmistul.

Eclesiastul 12:7 arată ce se întâmplă cu omul când moare: „Ţărâna [din care este făcut corpul lui] se întoarce în pământ cum a fost şi duhul [sau „spiritul"] se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat". Când spiritul, sau forţa de viaţă, părăseşte corpul, acesta moare şi se întoarce în pământ, de unde a venit. Iar forţa de viaţă se întoarce la Dumnezeu, care a dat-o (Iov 34:14,15; Psalmul 36:9). Aceasta nu înseamnă că forţa de viaţă călătoreşte literalmente până la cer. Ideea transmisă de verset este că, la moartea unei persoane, orice speranţă ca aceasta să revină la viaţă în viitor depinde de lehova Dumnezeu. Cu alte cuvinte, viaţa ei este în mâinile lui Dumnezeu. Numai prin puterea lui Dumnezeu, spiritul, sau forţa de viaţă, se poate întoarce în persoana respectivă, pentru ca ea să trăiască din nou.

Cât de mângâietor este să ştim că Dumnezeu va face acest lucru pentru toţi aceia care se odihnesc în „mormintele de | amintire" (Ioan 5:28, 29)! La înviere, lehova va crea un corp j nou pentru cei care dorm în moarte, va pune în el spiritul, sau forţa de viaţă, şi ei vor trăi. Ce bucurie va aduce învierea!

Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre modul cum sunt folosiţi în Biblie termenii „suflet" şi „spirit", poţi găsi informaţii utile în broşura Ce se întâmplă cu noi când murim? şi în cartea Să aducem argumente din Scripturi, paginile 355-359 şi 383-387, ambele publicate de Martorii lui lehova.

Apendice

ne sau a unui animal. Să analizăm câteva versete din care reies cele trei sensuri ale cuvântului „suflet".

Când se referă la oameni. „în zilele lui Noe, … puţine persoane, adică opt suflete, au fost transportate în siguranţă prin apă" (1 Petru 3:20). Este clar că termenul „suflete" se referă aici la oameni: Noe, soţia sa şi cei trei fii ai săi, împreună cu soţiile lor. în Exodul 16:16 sunt menţionate unele instrucţiuni referitoare la strângerea manei pe care israeliţii trebuiau să le respecte: „Fiecare din voi să strângă … după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui". Aşadar, cantitatea de mană pe care trebuiau s-o strângă depindea de numărul membrilor familiei. Iată alte câteva texte biblice în care cuvântul „suflet(e)" se foloseşte cu referire la oameni: Geneza 46:18; Proverbele 27:7; Faptele 27:37 şi Romani 13:1.

Când se referă la animale. în relatarea biblică despre creaţie, se spune: „Dumnezeu a zis: «Să mişune apele de vieţuitoare [sau „suflete", vezi nota de subsol din Geneza 9:10] şi să zboare păsări deasupra pământului, pe întinderea cerului.» Şi Dumnezeu a zis: «Să dea pământul vieţuitoare [sau «suflete"] după specia lor, vite, reptile şi animale sălbatice ale pământului, după specia lor.» Şi aşa a fost" (Geneza 1:20, 24). Atât peştii, cât şi animalele domestice şi sălbatice sunt numite în aceste versete „suflete".

Când se referă la viaţa unei persoane. Uneori, cuvântul «suflet" înseamnă viaţa unei persoane. David s-a rugat lui lehova astfel: „Apropie-Te de sufletul meu şi răscumpără-1. Scapă-mă, din cauza vrăjmaşilor mei!" (Psalmul 69:18). Ce-i cerea David lui lehova? Să-i răscumpere viaţa. într-o altă relatare biblică se spune că Rahela, în timp ce-1 năştea pe Beniamin, ‘şi-a dat sufletul’, adică a murit (Geneza 35:16-19). Să ne gândim, de asemenea, la cuvintele lui Isus: „Eu sunt păstorul excelent; păstorul excelent îşi dă sufletul în folosul oilor" (Ioan 10:11). Isus şi-a dat sufletul, sau viaţa, în folosul omenirii. în toate aceste pasaje biblice, cuvântul „suflet" se referă, evident, la viaţa unei persoane.

Termenul „suflet" are acelaşi sens şi în următoarele texte biblice: 1 împăraţi 17:17-23; Matei 10:39; Ioan 15:13 şl Faptele 20:10.

Dacă vei face şi alte cercetări în Cuvântul lui Dumnezeu pe marginea acestui subiect, vei observa că nicăieri în Biblie nu se spune despre „suflet" că ar fi „nemuritor" sau „veş- \ nic". Dimpotrivă, Scripturile arată că sufletul moare. — Eze-I chiel 18:4, 20.

Cuvântul lui Dumnezeu despre suflet şi spirit?